joi, 20 ianuarie 2011

Măsurarea ingredientelor în bucătărie (1)

-Prima parte-

Pentru buna reuşită  a mâncărurilor trebuie să respectaţi cantităţile din reţete. Ele pot fi specificate prin greutate (grame), volum (litri) sau numărare (1 bucată, 2 bucăţi etc.). În America sunt preferate măsurătorile de volum iar în Europa cele în greutate.
Am încercat să vă prezint mai jos câteva din mijloacele de cântărire româneşti a ingredientelor pentru reţete.

MĂSURAREA INGREDIENTELOR CU CÂNTARUL
Cea mai bună şi mai precisă modalitate de cântărire a ingredientelor este cea cu cântarul. Fie că este mecanic sau electronic, de dimensiuni mai mici sau mari  este bine ca în fiecare bucătărie să existe un cântar.

Balanţa, mecanismul primar al cântarul constă într-o pârghie cu braţe egale şi două talere, care se echilibrează cu greutăţi etalonate de 50 g, 100 g, 500g, 1 kg, 2 kg etc.
În funcţie de modelul ales puteţi cântări cantităţi mai mici sau mari de alimente.
În plus o balanţă sau cântar mecanic din inox, lemn sau din metal patinat arată foarte bine în bucătărie.
Cântarul mecanic este mult mai rezistent decât unul electronic şi nu consumă energie. Va fi o achiziţie pe viaţă.
La cântarele de bucătărie mecanice diviziunile încep de la 10-20 g. Prin urmare nu sunt aşa de precise ca cele electronice. Însă sunt mult mai rezistente.



Spre exemplu Balanţa Sibiu. Este utilă atât în bucătărie cât şi pentru cântărirea sugarilor (când e prevăzut cu o plasă specială).
Are diviziuni de la 20 g şi puteţi cântări maxim 11 kg.
Cântarul se amplasează pe o suprafaţă orizontală, plană. Se reglează poziţia de zero (se deplasează cursorul mare, apoi cel mic, până când indicatorul mobil se opreşte în planul indicatorului fix). Sarcina de cântărit se aşază pe taler, iar rezultatul cântăririi se citeşte direct pe scara gradată.


Cântarul electronic  este o bună opţiune pentru gospodinele începătoare.
 În funcţie de forma recipientului puteţi cântări şi lichide.Veţi găsi o multitudine de modele, dimensiuni, cu recipiente mai mari sau mai mici din material plastic sau inox.  Cel fără castron  vă ajută să cântăriţi mai multe lucruri. Pentru a cântări lichide va trebui să puneţi un vas, un recipient de plastic şi fie să scădeţi greutatea vasului fie să setaţi greutatea începând de la 0. Asta în funcţie de modelul cântarului.
În plus nu vă veţi mai încurca atunci când aveşi de cântărit 175 g făină spre exemplu.
Unele vă arată greutatea atât în grame cât şi  în uncii (pentru sistemul american). Alimentarea lor se face pe bază de baterii. Iar durata lor de rezistenţă nu e chiar pe viaţă. 

Cântarele dinamometrice de bucătărie  se utilizează pentru cântărirea rapidă a produselor în gospodărie. Au în general o limită maximă până la 10-20 kg. Şi diviziuni de 100-200 g.
Cântarele se suspendă prin intermediul inelului de susţinere. În stare neîncărcată, acul indicator se află în dreptul reperului zero.
Pentru cântărire, se atărnă produsul în cârlig,  iar valoarea masei se citeşte pe scara gradată care poate fi circulară sau liniară. Acesta îl puteţi folosi pentru cântărirea bucăţilor mari de carne, spre exemplu, un picior de miel, de iepure, o plasă de fasole boabe etc.  




MĂSURAREA INGREDIENTELOR FĂRĂ CÂNTAR

Dacă totuşi vă lipseşte cântarul puteţi folosi căni, pahare, linguri etc. ale căror volume sau cantităţi le cunoaşteţi.

Eu am căni de mărimi şi forme diferite. De unde ştiu pe care trebuie s-o folosesc?

În general se consideră o cana normală cea de 250 ml apă. Tot ce trebuie să faceţi este să luaţi o cană, să o umpleţi cu apa şi apoi să o turnaţi într-un vas gradat. Notaţi-vă câţi mililitri are. Dacă are 250 ml înseamnă că aceea e cana standard cu ajutorul căreia veţi cântări ingredientele fără ajutorul cântarului. Dacă nu aveţi vas gradat pentru lichide sau cântar pentru a face operaţiune aceasta puteţi împrumuta unul de la o vecină până vă faceţi măsurătorile. 


În tabelul alăturat vă pun la dispoziţie echivalentul în greutate a diferitelor alimente măsurate cu linguriţa, lingura, paharul sau cana.

! Ţineţi minte că toate aceste cantităţi sunt orientative şi cel mai bine este să vă bazaţi pe un cântar sau pe un pahar gradat care să indice militri şi gramele.


1 linguriţă


1 lingură

1 phar sau cană rasă de 250 ml

ALIMENT
rasă
cu vârf
(teaspoon t.)
rasă

cu vârf
(tablespoon T.)
FĂINA
4 g
6 g
12 g
25 g
150 g
ZAHĂR tos
5 g
8 g
16 g
23 g
200 g
ZAHĂR PUDRĂ
4 g
8 g
17 g
25 g
180 g
LAPTE PRAF
3,5 g
5 g
17 g
20 g
120 g
GRIŞ
4 g
6,5 g
13 g
20 g
180 g
OREZ
8 g
-
-
25 g
220 g
MĂLAI
4 g
5 g
15 g
20 g
225 g
PESMET
3 g
6 g
12 g
16 g
150 g
SARE
8 g
10 g
17 g
25 g
320 g
NUCI MĂCINATE
4 g
7 g
20 g
25 g
275 g
CACAO PUDRĂ
3 g
6 g
10 g
25 g
130 g
GELATINĂ
5 g
-
10g
15 g
-
PIPER pisat
5 g
-
-
-
-
APĂ, VIN
5 g
-
15 g
-
250 g
LAPTE
5 g
-
20 g
-
250 g
ULEI
4 g
-
30 g
-
240 g
OŢET
7 g
-
20 g
-
320 g
BULION
8 g
-
25 g
-
250 g
SMÂNTÂNĂ
10 g
-
25 g
-
250 g
SIROP
13 g
-
16 g
-
330 g
MIERE
15 g
-
21 g
-
360 g
UNT sau MARGARINĂ
10 g
12 g
20 g
25 g
160 g- 180 g

Alte măsuri aproximative:

- Morcov (de mărime mijlocie) - 75 g
- Cartof - 100 g
- Roşie - 100 g
- Ţelină 70-80 g
- Ceapă 80 g

* Greutatea mijlocie a unui ou este de 50 g.
* O ceaşca (de cafea) poate varia de la 50 ml la 200 ml
* Un polonic mare de supă = 400 ml
* Un cub de zahăr = 6 g
* O farfurie adâncă de supă = 300 g

Margarina şi untul au inscripţionate pe ambalaj gramajul din 50 în 50 de grame, tot ce trebuie să faceţi este să tăiaţi bucata în funcţie de acele semne. Margarina din cutie va trebui s-o măsuraţi cu cântarul sau cu lingura.


O priză de sare se referă la cantitatea de sare pe care o prinzi între cele 2 degete de la mână. Expresia e valabilă şi pentru alte condimente spre exemplu piperul. Puteţi întâlni şi formularea" un praf de nucşoară, un praf de scorţişoară" care se referă la acelaşi lucru.

Un vârf de cuţit de sare, bicarbonat, praf de copt etc. înseamnă să măsori aceste ingrediente folosindu-te de vârful unui cuţit obişnuit de masă cu vârful rotund. Un vârf de cuţit de sare e echivalentul a 2 g.
Gătitul nu este o chestiune matematică, ci una ce ţine de simţuri. De aici aceste expresii aproximative, care lasă la latitudinea bucătarului să adauge în funcţie de gustul său unele condimente.


Poate reţetele în care se precizează că trebuie să puneţi " făină cât cuprinde" vă dau bătăi de cap şi habar n-aveţi cum aţi putea estima câtă făină ar putea cuprinde un aluat? Atunci ar fi bine să ştiţi că va trebui să adăugaţi treptat făină cu lingura, sau în ploaie cu mâna de mai multe ori până când aluatul nu se mai lipeşte de mâini, de masă sau de vas şi vedeţi că nu mai ia făină.


Un pumn de nucă sau un pumn de orez reprezintă echivalentul a 4 linguri de nucă sau orez. Tot ce trebuie să faceţi este să luaţi orez/nucă cât încape într-o mână.

* În unele reţete veţi găsi expresia " drojdie cât o nucă". Aceasta echivalează cu cca. 30 g drojdie proaspătă echivalentul a două pliculeţe de drojdie uscată (7 g).

"O nucă de unt sau margarină" echivalează cu  20 g.

În partea a doua a articolulul veţi afla mai multe despre sistemul american de cântărire a ingredientelor.

Dacă aceste informaţii v-au fost de folos sau aveţi alte observaţii lăsaţi un comentariu.

7 comentarii :

  1. E SUPER MA AJUTAT MULT ........MULTUMESC E FOLOSITOR 99%

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumesc mult!Mi.a fost de mare ajutor!

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte tare!!! cea mai buna explicatie pe care o puteam primi vreodata! felicitari si multumesc pt ajutor!!

    RăspundețiȘtergere
  4. Buna, ma chinui sa cantaresc 3 grame de lapte praf. Este foarte important sa fie 3 grame (portie exacta pentru un pisoi mic si bolnavior). Linguritele sunt de diferite marimi. Ma puteti ajuta cu un sfat, poate o alta metoda de a cantari cantitatea aceasta atat de mica? Multumesv

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cel mai sigur e să folosești un cântar electronic. Dacă nu ai poți ruga la o alimentară, sau farmacie să-ți cântărească.

      Ștergere